Vrei să ne jucăm de-a nimic?
E un joc fără reguli, de nimeni jucat.
Nici măcar nu avem nevoie de hârtie sau de creion
Putem să scriem cu degetul în aer.
Uite, acum am să îți arunc nimic
Și tu o să îl prinzi.
Și în mâinile tale nu o să mai fie nimic
O să fie ce vrei tu, cum vrei tu să îl numești.
Tu poți să taci și să aștepți răspunsul
Eu am să știu care este întrebarea și am să te privesc.
Fără să spun nimic vei înțelege
Și vei simți ghemuită în suflet senzația.
Nici măcar nu e nevoie să fim alături
Jocul ăsta nu are un spațiu
E doar ceva scris cu degetul în aer
Și întâmplarea prin care nimic devine secretul.
“Cum poți să mă privești dacă nu ești cu mine?”
Ai putea să mă întrebi într-o lume îngustă
Dar tu deja ai aflat că distanța
Te face să vezi mult mai clar trecutul.
Hai să ne jucăm de-a nimic!
Un joc fără reguli, de nimeni știut
Și promit să nu întreb vreodată
Cum ai numit ce ți-am aruncat și încă ai în piept.
Buzunarul de la piept 