Dans

Știi cum e cu scrisorile astea? Iei o foaie de hârtie, cauți un stilou potrivit – nu pui mâna pe primul care îți iese în cale, ești mofturoasă și știi exact cum trebuie să aibă penița – înclini capul spre dreapta, apoi spre stânga și începi. Nu te-ai gândit cum vrei să fie. Nu ai…

acasă

În principiu orașul e la fel. Străzile, zgomotul, oamenii, cele câteva locuri de pierzanie a timpului și a gândurilor de peste zi. Sunt toate la fel. Și totuși ceva nu e. Am să îți scriu câte o poveste în fiecare zi, pentru că nu vreau să îți lipsească zilele aste în care tu lipsești. Nu,…

Cum s-a sfârșit anul

Ajun de an nou. Am adoptat un cățel. Puiuț. Deja l-a mușcat pe Petru. Care a plecat să se culce. În casă e haos. Câinele aleargă după pisici. Pisicile sparg totul în cale. Pe masă am un puzzle. Nu vreau să îl stric. În câteva ore vin musafirii. Masa cu puzzle ar fi utilă. Câinele…

Pandora

Îmi amintesc foarte bine seara în care am primit cadoul ăsta. Era ziua ta. Te întorceai de la Viena. Mi-ai spus să nu vin la aeroport. M-am trezit târziu, ca de obicei, mi-am spălat părul și, cu buclele proaspete pitite sub un prosop uriaș, am pregătit ceva de mâncare. Casa aerisită, totul curat, flori în…

În liniștea mea e timp

Nu am avut niciodată planuri. Nu am știut niciodată cum va arăta ziua de mâine. Nu mi-am putut închipui vreodată cum o să fiu bătrână.

Patru pereţi cu secrete şi miros de „acasă”

Uneori gătești ceva. O plăcintă, să spunem. Stai în bucătărie și nu îți dai seama ce alchimie se naşte în jurul tău. Scoți repede tava din cuptor, pui apa de ceai la fiert și fugi repede-repede în baie să faci un duș, să iți speli părul și să iți schimbi hainele. Cremă multă, un pic…