spune-i

Mă uit cum dormi. Încerc să nu mă mișc prea mult deși e foarte cald și aș vrea să beau ceva rece.

Ai somnul scufundat în perna albă și respiri liniștit. Îți ghicesc ochii luminoși sub pleoapele închise. Așa arată pacea, îmi spun. Oare am spus cu voce tare? Te întorci pe o parte și nu îți mai văd ridurile fine care, în somn, spun povești nimănui spuse.

Plec în vârfurile picioarelor.

Beau câteva guri de apă, mă uit pe geam, clipesc la stele, caut luna, îmi pun o dorință și mă întorc lângă tine.

Mă ghemuiesc lipită de spatele tău.

Tu. Tu m-ai trezit, m-ai scos din mine, mi-ai dat curaj când aveam nevoie, m-ai ținut de mână când am facut primii pași pe străzile care începuseră să miroasă a primăvară.

Îți mulțumesc.

Stau lipită de spatele tău care mă face să par mică-mică și mi-e bine.

E un moment, doar un moment de care nu ți-am spus și uite, somnul scufundat în perna albă mi-a șoptit: spune-i.

Și îți ghicesc ochii luminoși cum s-au umplut de stele. Tu.