Am văzut astăzi o postare care mi-a umplut sufletul de bucurie, ceva de nedescris, aproape că am strigat HEI! Un „HEI” admirativ, desigur.
Doamna primar de la S1 ne anunța, cu entuziasm, că a desființat o barieră care bloca o alee înfundată. Adică un intrând. Adică un ceva care duce spre nimic. Riveranii și-au închis poteca, pe scurt. Ceea ce e perfect ilegal, e o haiducie, e genul de inginerie „hai că poate merge”. Primăria – vigilentă – a remediat situația. Bravo, aplauze, HEI!
Acu’, plină de euforie, după cum ziceam, am simțit o dorință ingenuă să o invit pe doamnă la o cafea. Suntem oameni gospodari, avem un pic de grădină, umbreluță, furtun, măsuță și scaune comode (cât de cât). Măturăm, spălăm, selectăm reciclabilele, aruncăm gunoiul în tomberoanele din dotare.
Când să îi scriu… HEI! Mi-a picat universul în ceașca de cafea. Da’ cum să o chem eu pe doamna la noi? Când să o invit? Ziua? Se văd gunoaile alea reciclabile care zac pe stradă de două săptămâni. Și mai e și Șobo care ne travesează curtea de câteva ori pe zi. Noi ne-am obișnuit cu el, că știm exact ce face: se duce spre grădinița din capătul străzii (da, daa, grădinița de copii) și se întoarce. E un șobolan foarte civilizat. Trece până în prânz, are mereu același traseu, nu se ferește de noi, doar că nu scoate pălăria să salute, dragul de el.
Seara? Păi seara ni se umple curtea de broaște. Dar și astea sunt simpatice. Umblă doar în grupuri de 3-4, sar politicos printre picioarele noastre, se duc în parc, se întorc. Singura panică e dacă trec ăia care dau cu fumigenol. Cred că e ceva pentru exerciții urbane de mers prin ceață, că țânțarii se fac și mai pofticioși, nu par deranjați. Broaștele, în schimb, se sperie îngrozitor, dragile de ele. Vin în salturi, salturi înapoi spre casă. Că e clar de acum că locuiesc la noi. Când apar broștele se sperie cicadele și „țțțțțțțțțț” și mai tare. Se calmează doar la primul stol de pescăruși flâmânzi care survolează strada. Bieții de ei. Dacă nu ar face atât de mult zgomot sunt sigură că ar putea să ciugulească ceva din coloniile de gândaci negri care ies, tot seara, la plimbărică pe trotuare. Dar sunt foarte zgomotoși. Sperie pur și simplu tot luciul de insecte. Și de broaște. Și de cicade.
Nu știu de ce zic unii că ar fi poluare în București. La noi e aproape o biosferă, îmi dau seama.
Heeei! Ar merita să punem o barieră d-aia să o ocrotim.
Buzunarul de la piept 