Ca broasca la barieră

Am văzut astăzi o postare care mi-a umplut sufletul de bucurie, ceva de nedescris, aproape că am strigat HEI! Un „HEI” admirativ, desigur. Doamna primar de la S1 ne anunța, cu entuziasm, că a desființat o barieră care bloca o alee înfundată. Adică un intrând. Adică un ceva care duce spre nimic. Riveranii și-au închis…

Liniștea

Hai să ne așezăm și să nu spunem nimic. Să se audă numai clinchetul paharului cu vin și foșnetul hainelor care ne strâng pielea și emoțiile. Hai să ne ținem în brațe și să nu scoatem nicio vorbă. Să lăsăm doar ochii să spună ce nu mai știm cum se rostește. Hai să fie liniște….

spune-i

Mă uit cum dormi. Încerc să nu mă mișc prea mult deși e foarte cald și aș vrea să beau ceva rece. Ai somnul scufundat în perna albă și respiri liniștit. Îți ghicesc ochii luminoși sub pleoapele închise. Așa arată pacea, îmi spun. Oare am spus cu voce tare? Te întorci pe o parte și…

E greu să fie simplu?

Cumva, cu o inocență pe care sper din suflet ca lumea asta nouă, cu oamenii ei noi, să nu mi-o zdrobescă de tot, credeam că ultimii ani ne vor învăța ceva. Ceva care să rupă o paradigmă defectă, care să facă totul mai ușor și mai curat. Se spune că iminența morții transformă oamenii. Am…

#boicot

Sunt, de fel, calmă și pacifistă. Dar azi chiar m-am enervat. Sunt supărată si pe austrieci și pe olandezi. Așa că am început să îmi organizez micul boicot. Acum, sigur, am aflat despre toate astea de la televizor. Semnalul este furnizat de către un operator britanic. Ok, britanicii au ales drumul lor, Regina era minunată,…

UN AN. PRIMUL

Dacă mă uit în urmă la anul care a trecut sunt convinsă că e nevoie de o doză zdravănă de „nebunie” ca să pleci pe picioare de acasă și să faci o operație complicată „la rece”. Au fost doi artizani principali. Mai întâi minunata Ana Fruntelată, medic specialist cardiolog. La un control de rutină, credeam…

Dacă, iar

…stări atât de diferite că cineva ar putea să creadă că sunt fragmente dintr-o viață… Dacă știe ce visezi când nu dormi, dacă își amintește cel puțin câteva momente în care ați râs în hohote, dacă nu a plecat de lângă tine când ai plâns cu lacrimi cât bobul de mazăre, dacă ați cântat măcar…

Cum am plecat de acasă știind exact că un bărbat o să îmi frângă inima (ca să o repare)

(începutul: https://andragavril.wordpress.com/2021/11/17/inima-poveste/) Cineva ar putea să spună: “Monza e un spital privat, plătești pentru toate serviciile pe care ți le oferă”.Mda.Dar întotdeauna există nuanțe.În plin Covid aparținătorii nu au voie să vină cu pacientul. Adică te duci ca un cățel ud și speriat și ești singur într-o rezervă în care nu te așteaptă nimeni dintre…

Inima. Poveste

Am Barlow (un complex de manifestări la nivel cardiac determinat de prolapsul uneia sau chiar două componente ale valvei mitrale) Așa m-am născut. La 12 ani când am fost diagnosticată mi s-a spus că am prolaps de valvă mitrală. Pe urmă, la fiecare control, cam astea erau concluziile: “suflu sistolic, prolaps, nu ai voie să…

De-a nimic

Vrei să ne jucăm de-a nimic? E un joc fără reguli, de nimeni jucat. Nici măcar nu avem nevoie de hârtie sau de creion Putem să scriem cu degetul în aer. Uite, acum am să îți arunc nimic Și tu o să îl prinzi. Și în mâinile tale nu o să mai fie nimic O…

Ajunge!

Uite, rar mă apucă nervii, dar când vine vorba despre chestii profund ilogice nu prea mai am răbdare. Nu cred în virus!Nu e Moș Crăciun, nu e Zâna Măseluță, nu e nici măcar vreun sfânt din Pateric, nu e un cult.E un virus și gata. Că vrem sau nu să acceptăm e un afurisit de…

Octombrie 2021. Nimic. Nimeni.

Continuarea o să o vedem cu toții. Pentru că am uitat că toate astea s-au mai întâmplat.Pentru că înghițim pe nemestecate informații care nu mai sunt trecute prin niciun filtru, prin gândirea proprie.Pentru că am ars cărțile și ne-am înscris la “școala vieții”. Asta înainte să ne întrebăm “a cui viață?”Vine iarna. Nu cred că…