Hai să ne așezăm și să nu spunem nimic. Să se audă numai clinchetul paharului cu vin și foșnetul hainelor care ne strâng pielea și emoțiile.
Hai să ne ținem în brațe și să nu scoatem nicio vorbă. Să lăsăm doar ochii să spună ce nu mai știm cum se rostește.
Hai să fie liniște.
Ca și cum nu am avea cuvinte.
Ca și cum tăcerea ar fi o respirație lungă, după o zi grea.
Uneori e bine să lași o lacrimă să spună povestea.
Uneori e de ajuns să te lași să cazi pe spate.
Nu te vede nimeni, nu vorbește nimeni, nu există corect sau greșit.
E doar liniștea
Buzunarul de la piept 