Noaptea magică dintre vieţi

Gândul ăsta nu e al meu. Grija asta nu e a mea. Mâinile care au trecut pe aici nu sunt ale mele. Cineva mă privește în ochi. Nu e al meu. Îmbrăţişarea, aşteptarea, nu sunt ale mele. Nimic din ce am spus, făcut sau tăcut, nu e al meu. Altă lume, altă poveste, altă putere.
Dacă întorc oglinda, însă, imaginea e alta.
Acum că au trecut sărbătorile (unora), pot să spun!
Prima sperietură am tras-o la coafor.

Am mers sa ma tund. Atât. Spălat, tuns, uscat. Fără coafat, fără manichiură, fără tratamente întru tinereţe veşnică.

M-au terifiat doamnele care populau lăcaşul de cult(ură): îmbrăcate în rochii de seară (negre, evident), toate aveau o singură ţintă: perfecţiunea. Bucle, zulufi, cocuri, sclipici, fixativ, sclipici, fixativ.

Era ora 14.00. Asta numesc eu să acorzi timp perfecţiunii.

Am plecat de acolo cu un gust amar, cu senzaţia şi mai clară că niciuna dintre ele nu se făcea frumoasă pentru ea însăşi. Nici pentru bărbatul ei. Privirile aruncate pe furiş în oglindă, aerul cunoscător cu care se cântăreau una pe alta – acolo e meciul: între ele. Care pe care!

Acasă am deschis calculatorul.

Torente de postări despre fericire, familie, citate de tot felul, gânduri ecumenice, bilanţuri şi informări despre cea_mai_tare_petrecere_dintre_ani_la_care_o_să_merg_IO.

Bun! Deci toată lumea e fericită, am zis, am căscat şi m-am culcat.

Şi, în vis, se făcea că nimeni nu mai era naibii nefericit, că noaptea magică dintre ani unea, aduna, împreuna. Se făcea că era o mare de fericire, o mare în care ăia singuri erau căinaţi și milostiviţi cu un clipocit de gene încărcate cu mascara.

Când m-am trezit am vorbit la câteva telefoane cu dragii mei, am aranjat pe repede înainte programul şi am plecat să ne-fericim împreună. Fără sclipici, fără fixativ.

Pentru că ne-a dat Doamne Doamne mintea şi decenţa să ştim că perfecţiunea, iubirea, dorul, timpul petrecut împreună, nu înseamnă doar o noapte. Chiar dacă e noaptea aia când te legitimezi cu starea civilă, buclele sau sclipiciul scurs pe grimasa de fericire.

Gândul ăsta e al meu. Grija asta e a mea. Mâinile care au trecut pe aici sunt ale mele.

Cineva mă priveşte, încă, în ochi. E al meu. Îmbrăţişarea, aşteptarea sunt ale mele. Tot ce am spus, am făcut sau am tăcut e al meu. Altă lume, altă poveste, altă putere. Asta rămâne aşa 🙂

Şşşşttt!