După speranță, după urlet, după furie, după ură, după iertare – e liniștea.
E liniștea pe care mi-o dau mie însămi.
E pacea.
Pacea pe care mi-am oferit-o mie însămi.
Sunt iar la o răscruce de drumuri.
Acum cu zâmbetul celui care știe că oricare dintre drumuri e bun.
Trag aer în piept și mi-e bine.
Mi-e binele celui care știe că lumina e miracol.
Că minunile se întâmplă doar celor care au cerut și primit darul zâmbetului.
Că ești doar ce ai oferit, ce ai spus și făcut, ce ai apărat și iubit.
Că lucrurile vin atunci când nu mai e nici încrâncenare, nici luptă, nici încordare.
Că nimic, niciodată nu poate să te stingă dacă ai lumina în suflet.
Mă pierzi?
Buzunarul de la piept 