“Teiu”

Plouă. Plouă de prea mult timp. Eu cred că multe au fost de spălat din lumea asta, că prea a plouat mult.

E umezeală. Umezeală lipicioasă, insinuantă, vâscoasă. Eu cred că multe lacrimi au curs, că prea e umed totul.

E iunie și e răcoare. Prea răcoare pentru luna iunie. Eu cred că multe au înghețat pe buze și în suflete, că prea e rece fiorul din aer.

Plouă. Florile s-au scuturat prea devreme. Ca niște fecioare moarte înainte de prima cununie.

Orașul mustește de apă care poartă crengi înflorite, rupte din copacii mirați, ca niște brațe care nu mai știu să îmbrățișeze.

Frigul adună rochiile fetelor pe pulpe zgribulite care nu au apucat să cunoască soarele.

Doar teii.

Teii sunt nebuni.

Mirosul lor valsează peste orașul murdar și obosit, ca un ultim semn că viața vrea să ne trăiască prin vene.

Năucitor miros. Miros de copilărie, miros de adolescență, miros de liniște matură.

Nici nu mai știu dacă simt florile de tei cu nările, cu ochii, cu buzele sau cu zâmbetul amintirilor.

Ca mii de șerpi-ispită mi se insinuează mireasma asta prin toți porii, prin toate ferestrele pe care le credeam închise.

Nu îți spuneam, nu îți scriam: “te iubesc”.

Îți ziceam doar “Teiu”.

Și tu știai.

Îmi prindeai tâmplele cu mâinile fierbinți.

Și îmi spuneai: “cum să dormim când teii miros așa?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s